Trecerea pe culoarea roșie -partea II
Posted on April 20, 2017 Leave a Comment
Simpla nerespectare a semnificaţiei culorii roşii a semaforului, daca din aceasta nerespectare nu s-a produs un accident de circulaţie, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevazută în clasa a II-a de sancţiuni (4 sau 5 puncte-amenda, între 580 lei-725 lei) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile.
In normele legale care reglementeaza circulatia pe drumurile publice, încălcarea culorii roșii (culoarea pasiunii și a emotiilor puternice) este sanctionată contravențional iar acest fapt trezeste o mulțime de emoții negative.
Prin urmare simbolistica acestei culorii este păstrată și domeniul rutier.
Trecerea pe culoarea roșie -partea I
Posted on April 19, 2017 Leave a Comment
Trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui/unor vehicul/vehicule sau alte pagube materiale, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevazută în clasa a III-a de sancţiuni (între 6-8 puncte amendă, 870 lei – 1160 lei) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 60 de zile.
Fiti prudenți de fiecare dată când vedeți roșu în fața ochilor!
Vă stam la dispozitie cu suport juridic calificat.
Sanctiune clasa a IV-a
Posted on April 18, 2017 Leave a Comment
Fapta de a nu opri la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune se sancţionează cu amenda prevazută în clasa a IV-a de sancţiuni (9-20 puncte amenda, în prezent amendă între 1305 lei – 2900 lei) şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile.
Această fapta, având în vedere gravitatea acesteia, este foarte aspru sanctionata, fiind încadrata în clasa a IV-a de sancțiuni.
In orice situație de trafic rutier (inclusiv în cazul acestei contravenții) barierele noastre sunt ridicate și vă stam la dispoziție cu toate îndrumările juridice necesare.
Actiune in instanta fond funciar
Posted on April 17, 2017 Leave a Comment
Prevederile art.11 din legea 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România au fost declarate neconstitutionale prin Decizia Curtii Constitutionale nr.44 din 2017, publicata in 28.03.2017.
Astfel, se pot promova actiuni la instantele de judecata/cereri de chemare în judecată pentru obligarea comisiilor la emiterea titlurilor de proprietate, fără ca aceste actiuni sa mai fie respinse ca introduse înainte de termen (prematur).
Adevărul este că a durat ceva timp și încă durează acest proces de restituire al imobilelor (terenuri cu sau fără construcții).
Pentru operativitate vă stăm la dispozitie:
Aviz – licenta de organizare jocuri de noroc
Posted on April 14, 2017 Leave a Comment
Pentru obținerea avizului, reprezentanții legali ai operatorilor economici care se află în procedura de obținere a licenței de organizare a jocurilor de noroc, depun la Serviciul de Investigare a Criminalitatii Economice din cadrul Directiei de Politie a mun. Bucuresti sau la seriviciile din cadrul inspectoratelor de politie județene (în funcție de sediul social al agentului economic) următoarele documente:
- cererea de avizare;
- tabel nominal cu toti reprezentantii pentru care se solicita avizul prevazut de art.15 O.U.G nr.77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc;
- actul constitutiv al societatii sau alte documente (imputernicire, delegatie) din care sa rezulte ca solicitantul este reprezentantul legal al societatii;
Cererea se solutioneaza in 30 de zile si nu se percep taxe.
Va stam la dispozitie, in conditiile in care aveti nevoie de suport juridic.
Mult noroc la jocuri de noroc!
Infractiune – Suspendarea dreptului de a conduce
Posted on April 11, 2017 Leave a Comment
In situatia in care fapta conducatorului de autovehicul, a fost urmarita ca infractiune la regimul circulatiei pe drumurile publice iar instanta de judecata sau procurorul dispun clasarea, renunțarea la urmarirea penala (renuntare care este confirmata de judecatorul de camera preliminara), renuntarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicarii pedepsei, se supenda dreptul de a conduce al conducatorului, numai daca pentru regula de circulatie încalcata, O.U.G nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, prevede ca sanctiune suspendarea dreptului de a conduce.
In cuprinsul art.103 alin.1 lit.c) din O.U.G 195/2002 legiuitorul a omis sa se refere la situatia in care instanta de judecata dispune o solutie de achitare sau de încetare al procesului penal (art.396 C.Proc.Penala) ca un corespondent al clasării dispuse de procuror (art.315 raportat la art.16 C.Proc.Penala).
Aceasta activitate, de legiferare, ar trebui sa se desfasoare dupa un plan bine chibzuit.
Dobanda fiscala taxa de poluare
Posted on April 10, 2017 Leave a Comment
Dobanda care se acorda pentru sumele incasate cu titlu de taxa de prima inmatriculare, taxa pe poluare si taxa pentru emisii poluante, restituite prin hotarari judecatoresti, este dobanda fiscala prevazuta de Codul de Procedura Fiscala.
Momentul de la care curge dobanda fiscala pentru sumele incasate cu titlu de taxa de prima inmatriculare, taxa pe poluare si taxa pentru emisii poluante, restituite in temeiul hotararilor judecatoresti, este reprezentat de data platii acestor taxe.
In prezent, nivelul dobânzii fiscale este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere.
Dobanda fiscala este diferita fata de dobanda legala care se stabileste avand la baza nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României.
Chiar si între dobânzi există un tratament diferențiat.
Bilet la ordin
Posted on April 5, 2017 Leave a Comment
Investirea cu formula executorie a biletului la ordin nu este o etapa distincta , ea se realizeaza in cadrul procedurii de incuviintare a executarii silite.
Biletul la ordin este titlu executoriu insa ce este interesant, raportat la felul in care se modifica legislatia in Romania, este ca legea cambiei si a biletului la ordin a fost adoptata in anul 1934.
In scurt timp, peste cativa ani, in anul 2034, se va implini un secol de la adoptarea acestui act normativ.
Despagubire accident circulatie
Posted on April 3, 2017 Leave a Comment
In Decizia 316 din 11 februarie 2016 instanta supremă din România (Înalta Curte de Casație și Justitie) a arătat faptul că, în situația unui accident de circulație în care persoana vătămată se împacă cu cel care a provocat accidentul, aceasta împăcare nu înseamnă că persoana vătămată nu mai poate primi și nu mai are dreptul la despăgubiri din partea asigurătorului persoanei care a provocat accidentul.
Desi un accident de circulatie este un eveniment extrem de neplăcut pentru toate părțile implicate, vă stăm la dispoziție cu întreg setul de informații juridice specifice acestor situații.









