Fotocopii dosar executare
Posted on September 12, 2020 Leave a Comment
În Decizia Curții Constituționale nr. 137 din 2020 (art. 717 alin.2 Cod Proc Civila se ,,apreciază că dispozițiile art. 717 alin. (2) CPC trebuie interpretate în sensul că nu permit executorului să refuze transmiterea copiei dosarului de executare dacă contestatorul nu a avansat sumele necesare fotocopierii, ci executorul trebuie să le suporte din fondurile sale, urmând să le recupereze de la partea în sarcina căreia au fost puse de către instanța de executare,,.
În afară de acest lucru care este discutabil, ar trebui sa se stabileasca costul minim – maxim pentru o copie dintr-un dosar de executare (cost care să fie rezonabil) întrucât am intalnit situații în care costurile pentru fotocopierea unui dosar de executare au fost exagerate.
Cu sumele stabilite pentru fotocopiere puteam cumpara un copiator multifuncțional mega turbo performant si făceam copii la toate dosarele de executare din cadrul biroului executorului – chiar dacă nu toate ar fi contestate…:)
Exonerare raspundere
Posted on September 11, 2020 Leave a Comment
Unul dintre cazurile de exonerare a răspunderii debitorului este şi fapta creditorului, care îl pune pe debitor în imposibilitatea de a-şi executa obligaţia.
În speţă, fapta intimatei-reclamante constă în aceea că, prin depunerea tardivă a cererii de plată, a făcut imposibilă plata despăgubirilor de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, neexistând nici un temei ca acestea să fie suportate de apelantul-pârât, din moment ce intimata-reclamantă ştia că plata reparaţiilor urma să fie făcută de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi şi-a asumat obligaţia să transmită cererea de plată în termenul legal.
Fond garantare asigurati
Posted on September 9, 2020 Leave a Comment
Din prevederile Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, rezultă în mod clar că obţinerea despăgubirilor din partea Fondului nu se poate face prin acţiune în justiţie pe calea dreptului comun, ci doar prin urmarea procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 213/2015, respectiv formularea unei cereri de plată, cu privire la care Fondul emite o Decizie de admitere sau respingere, care poate fi contestată în termen de 10 zile de la comunicare.
Indreptare act fiscal
Posted on September 7, 2020 Leave a Comment
Organul fiscal poate îndrepta oricând erorile materiale din cuprinsul actului administrativ fiscal, din oficiu sau la cererea contribuabilului/plătitorului. (art.53 Cod Procedură Fiscala).
Prin erori materiale se înțelege orice greșeli de redactare, omisiuni sau mențiuni greșite din actele administrative fiscale, cu excepția acelora care atrag nulitatea actului administrativ fiscal, potrivit legii, sau care privesc fondul actului administrativ fiscal.
Omisiuni sau mențiuni gresite se refera si la preluarea în textul actului a unor sume greșite din alte acte…:).
Eroare judiciară pe mare
Posted on September 3, 2020 Leave a Comment
,,La mijlocul secolului al XVII-lea, în Anglia, preotul John Lowes, fiind torturat cu nesomnul, a recunoscut că a provocat prin vrăji un naufragiu pe mare calmă în apropiere de Harridge. El a fost condamnat la moarte fără a se verifica dacă în ziua respectivă a avut loc vreun naufragiu,, – Judecători si Conspiratori
Nu am apucat sa verific, dar cred ca nu a fost niciun naufragiu în ziua respectivă asa că aveți grijă cei care mai sunteți pe mare și la mare…:)
Legende judiciare 2
Posted on August 27, 2020 Leave a Comment
,,O femeie acuzată că l-a omorât prin vrăji pe un oarecare Heinz Vogel a fost găsită vinovată si arsă pe rug, deși acest Vogel figura ca martor la proces!!!,, – Judecători și conspiratori
Era singurul martor care a fost audiat…:)))
A demara executarea silita
Posted on August 19, 2020 Leave a Comment
Potrivit Cod Procedură Fiscală, art. 226, pentru a se demara executarea silită, prioritar trebuie să se emită un titlu de creanta care să conțină creanțe fiscale, creanțe care să fi ajuns la scadență.
Nevalabilitatea titlului de creanță atrage in mod subsecvent si nulitatea executării silite.
Apare o problema cu diferențierea dintre creanta fiscală și creanța bugetară si modalitatea de executare a acestora.
Pregatirea si probele intr-un proces inchizitorial
Posted on August 18, 2020 Leave a Comment
,,Principalele motive de interogatoriu erau prezumția vinovăției, și orice zvon ce putea fi folosit pentru pornirea procesului; arestaților li se tăinuia numele martorilor; se luau in considerare numai declarațiile defavorabile acuzaților, inclusiv cele făcute de copii și de criminali notorii; de regulă, era interzisă angajarea unui avocat; erau admise orice viclesuguri în timpul interogatoriilor și bineînțeleș tortura, care continua până se făceau mărturisiri complete și se pronunța numele ,,complicilor,, – JUDECĂTORI SI CONSPIRATORI
Deci, a fost si mai rău…:)
Echilibru si dezechilibru
Posted on August 14, 2020 1 Comment
Constatare personală:
Necesita multă rabdare atat cititul dar si parcurgerea acestor drumuri :
- Cand platesti o taxa judiciara pentru o actiune judiciara dupa ce aceasta a fost stabilita de instanta de judecata, te duci la directia fiscala si o platesti la o casierie sau eventual on-line si apoi o depui la dosarul care urmeaza sa fie judecat. Aceste demersuri se pot face cam intr-o zi.
- Cand recuperezi o taxa judiciara trebuie sa faci urmatoarele demersuri:
- sa obții o copie legalizata de pe hotararea instantei de judecata prin care s-a dispus restituirea taxei judiciare (in general cererea o depui la registratura si o ridici de la arhivă – mai greu o vei ridica in aceeasi zi – deci va dura cel putin cateva zile.) Pentru copia legalizata trebuie ca la cererea pe care o depui, sa achiti si o taxa judiciara de 5 lei care se achita la directia fiscala competenta sau on-line in contul de trezorerie al acestei directii fiscale.
- apoi trebuie sa ai o copie de pe chitanta cu care ai achitat respectiva taxa judiciara. Daca nu ai copie, poti sa o obtii daca soliciti originalul de la instanta la care exista dosarul respectiv. Pentru aceasta trebuie formulata o cerere, depusa la registratura si apoi ridicata de la arhiva;
- dupa ce ai copia legalizata de pe hotarare si copia de pe chitanta citesti puțin Anexa nr.1 Ordin MFP 1918/2013 pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru si te duci la directia fiscala unde depui o cerere (sau poti sa scrii pe spatele hotararii ) în care mentionezi ceea ce depui (adica anexezi: hotararea legalizata, copia de pe chitanta cu care ai achitat taxa sau ceva echivalent, copia de pe cartea de identitate a solicitantului);
- dupa ce sunt verificate documentele de catre un inspector, primesti numar de inregistrare de la registratura si apoi astepti sa iti vina decizia de restituire. (daca doresti banii in cont iti vor intra in cont ,daca ii doresti in numerar te vei prezenta la casierie sa ii ridici.
- in anexa nr. 1 din Ordinul MFP se mentioneaza ca termenul de solutionare a cererii este cel prevazut de art. 70 din O.G nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală (act abrogat in prezent) însa termenul prevazut acolo este de 45 de zile.
Voi reveni in curand si cu următoarele proceduri echilibrate:
- procedura prin care se recupereaza sumele (dupa ce acestea au fost poprite) in cazul unui proces-verbal de constatare a contraventiei dupa ce instanta fie diminueaza cuantumul amenzii, fie transforma sanctiunea in avertisment, fie anuleaza procesul-verbal de constatare a contraventiei.
- procedura de restituire a sumelor achitate la registrul comertului
Cu siguranța toate acestea vor deveni mai suple cu trecerea timpului…sau nu…:))))
Postarea aceasta am scris-o in timp ce stateam la coadă la direcția fiscală pentru a trece timpul mai repede…:)










